Smogul mi-a încețoșat lumina
Lăsându-mă în voia cenușii
Soarele privește pieziș pământul
Aproape cu răutate
Se împiedică și se lovește de pulberile în suspensie
Se propagă ca un om beat și rănit
Un dans frenetic al particulelor se desfășoară în fața retinei
Pe care o zgârie și o îneacă
Mâzgă s-a depus pe corzile vocale
Gâlgâim noroi
Pielea ne-a devenit vineție
Crestături brăzdează corpul
Vântul suflă cu mânie
Ne împinge spre margini
Ale noastre, ale orașului, ale existenței
Ne sfâșie și dezbracă
Ne târăște, rostogolește pe lângă cărămizi

Oase crăpate și sfărâmate
Suntem armurariu uscat tăvălit haotic prin praful auriu
Fără umbră
Stingheră ca un arbore fără sevă printre betoane
Zdrențuit de vegetație
Nici om, nici robot
Dar mai ales nici copac și nici stâlp
Ațe invizibile îmi țes buzele încleiate de sete
Iar frunzele și cablurile mi s-au ars
Scurtcircuitate

Întreruperea curentului convulsionează organismul
Sunt tremur, spasm
Îl prăbușește
Lașă și obosită
Am decopertat pământul
M-am întins și m-am învelit de lumea veche
Scobindu-mi ochi care văd pe dos
Fricile care furnică la nesfârșit
Un upside down continuu

Fără voce și fără limbă
Nimic nu mai părea străin
Plapuma grea își cânta muzica 
O vibrație liniștitoare trimisă în univers
Un cântec de leagăn mut
Mi-am răsfirat rădăcinile ca o constelație
Am creat tuneluri, am desenat hărți subterane
Am îmbrățișat alte izvoare și am construit case încăpătoare împreună
Organul nou apărut nu s-a mai limitat, nu s-a extirpat, nu s-a ascuns și nici împiedicat
Nu a rămas în urmă
Pentru că nimeni nu știa cum să crească
Nu mai exista timp și întrecere
Ci doar așteptare și sprijin
Fiecare ramură o susținea pe cealaltă
O prelungea 

Solul ne-a udat grădinile lemnoase și ne-a îmbrăcat în haine catifelate
Mirosul ne-a devenit auz
Epiteliile poroase ne-au devenit guri și nări
În scorburile ochilor ne-au crescut pe membranele opace nanoreceptori
sensibili la atingere
Pielea-trunchi putea să spună totul

Eram ființe noi, fără vedere care să rumege fustele, pantalonii, sexul, genul și rasa
Fără vedere și fără granițe

Brațele au crescut filamente care transmit informații și emoții
Am devenit nesfârșite, unite, comunicante
Nu mai striveam furnicile
Nu ne mai era teamă de gândaci și păianjeni
Nimic nu mai era mare sau mic
Nu mai eram giganți care cuceresc planete
Eram totuna
Ocrotite în solul răbdător și regenerant
Departe de vină și ură
Rănile ni s-au cicatrizat
Crescând vegetație nouă care a dat plapuma la o parte
Mai întâi muguri
Apoi oaze
Nu ne-am mai întors la fel
Sau poate că nici nu ne-am mai întors
Picături de ploaie au mângâiat scoarța
În cerul clar
În timp ce am continuat să ascultăm zumzetul pământului
Am pipăit stelele cerului negru de dedesubt

Și am respirat prin frunzele pieloase aerul rece de deasupra