Am descoperit că frica de boală sau anxietatea merg mână în mână cu doliul. Textul meu e o explorare a celor 4 zile de investigații medicale pe care le-am făcut cu gândul la viața și moartea bunicii mele, cu planuri temporale care alternează constant. Stările fluctuante de tristețe, ironie, greață, cât și critica socială și sinceritatea în fața neputinței m-au ținut tare și m-au vulnerabilizat în același timp. Textul ăsta m-a vindecat într-o măsură și m-a rănit de asemenea. Este un jurnal al unor amintiri pe care nu mi-aș dori să le pierd.

Geo, un tânăr de 25 de ani, încearcă să își trăiască viața în liniște: să își bea cafeaua nașpa de la aparat, să accepte ajutorul prietenei lui fără a se simți ca o povară și să găsească un echilibru între durerile de oase imobilizante și presiunea de a fi un membru funcțional al societății. Atunci când cineva se mută pe același palier cu el, străinx ce primește numele de PiPi (de la Pericol Public), Geo se vede nevoit să își iasă din rutină și să facă ceea ce urăște cel mai mult: să cunoască pe cineva nou și să nu facă din prietenia (?) lor un haos incontrolabil.

“am scris despre iubire și prietenie, despre legăturile invincibile și profunde dintre două persoane tinere, care învață împreună să navigheze viața și regulile nescrise ale societății.”

În acest text explorez conceptul de gen ca realitate complexă, aflată la intersecția dintre biologie, cultură și construcție socială. Critic definirea esențialistă și tautologică a categoriilor de gen, susținând că identitatea de gen trebuie înțeleasă ca un proces subiectiv, performativ și socialmente mediatizat, și nu ca un dat natural imuabil.

Valeria se mută dintr-un spațiu în altul, dintr-o limbă, o priveliște, un privilegiu, o lipsă, o definiție, în altele, greșește, se răzgândește, încearcă din nou.

O explorare critică a precarității muncii și a vindecării prin literatură, acest eseu pornește de la cartea This Mournable Body de Tsitsi Dangarembga pentru a analiza cum corpul angajat și cel șomer devin spații ale doliului, ale epuizării și ale speranței. Îmbinând reflecția literară cu perspective feministe și antropologice, textul chestionează narațiunile neoliberale despre valoare, productivitate și rezistență individuală.

Un text despre migrația lumii naturale și a felului în care granițele fizice afectează traiul tuturor ființelor. Interacțiunea cu animalele devine un mod de a cunoaște limitele unui teritoriu păzit militar din apropierea casei din copilărie. Impactul acestui spațiu m-a împins să îmi caut în amintiri, să văd unde a prins rădăcini.

O spovedanie despre canapele și rolul neașteptat pe care îl joacă iubirea în asta sau de ce saltelele au memorie și autorul nu.

Textul rememorează o întâmplare a unei fetițe care este martora unei situații traumatizante, întâmplate altcuiva, pe care nu știe unde s-o plaseze în mintea ei. La maturitate, descoperă în terapie cum această interacțiune cu trauma altei fetițe o marcat-o profund. Plămădit din realitatea satului moldovenesc, în care copiilor nu li se explică ce înseamnă sexualitate și limite personale, textul arată cum copiii poartă cu ei un tumult de emoții și amintiri, în speranță să le vindece.

Textul explorează memoria ca tip de ficțiune și felul în care realitatea și ficțiunea se hrănesc reciproc și se întrepătrund în viața naratoarei, astfel încât, uneori, nu mai poate face distincția între cele două.