deschide camera

intră 

locuiește gura

unui bărbat pus la șpriț cu scaunul 

în grădina de vară nu i-am spus tatălui 

coboară genunchii pe lumină

mă așez în scaun într-o rană curată

aici nu trebuie 

aici n-a ajuns

organe externe

piei crescute în afară

să nu mai port doliul vieții mele

corpul în care intru fără să fiu atinsă

iese lovit 

sucombat

spațiul a fost mișcat pentru că lipsește 

o casă arde în flăcări

în teatru 

nu se urlă

cerul cade tălpi nelocuite

mă întorc

aici nimeni nu întreabă

aici suntem pe rând întrebarea

când spun am fost medusă spun

am văzut iubirea din ochii mei desprinzându-se

ți-am dat în întregime văzul

te-am rugat să faci ce vrei cu el

nu te-ai putut privi

te-ai speriat și asta te-a făcut să mă vâri într-o piatră

sunt rea, tac și urlu deodată?

te rog, citește cu atenție

când spun am fost medusă spun

am luat întunericul și l-am turnat într-o prismă

am vrut ca orbirea să te păstreze 

capătul luminii

pătrat ilogic (să te înscrii în lume)

m-ai întrebat de ce mă subjug  

apoi

dacă fac diferența între limbajul public și cel privat

m-am prefăcut că nu știam că te pompai cu Wittgenstein

google it, s-ar putea să te ajute

fără supărare, dar tu vorbești așa livresc mereu?

e doar curiozitatea mea de felină

îmi fac tema de casă și sper s-o termin până ajung la Sibiu

răspunsul meu poate fi redus la o frază

doar acum accept simplificarea și o văd necesară

tata a fost mereu cuvântul

iar eu am fost sub el

am căutat dragostea în conformitate cu semnificantul 

fără să-i cunosc reprezentarea

am trăit respingerea asocierilor făcute în afara ei

și acolo

am găsit iubirea

îmi e teamă c-ai să devii acasă

îmi e și mai teamă 

____

că aș putea fi liberă

sub cuvântul tău

să ne ducem exilul până la capăt

din vârful șeferiilor să despicăm deșertul

să mă sapi în duna care mâine 

te va locui cu ușurință

să-mi cauți corpul când ai să săruți 

nisipul

cum oasele trosnesc copacul 

lui isis și osiris

cucerește-mă

nu vei găsi nimic

fidelitatea mi-a crescut o tijă de petrol 

în orificii

nu vei găsi 

decât o pereche de ochi 

și lacrimile urmează șira zăcămintelor

ancorează adânc pompa către sarcofagele 

nemângâiate

singure 

uitate

în afara piramidelor

îți voi cunoaște amantele

le voi întreba de ce nu le-am iubit pe ele 

în locul tău

imagomuiemundi

sunt mai aproape de natură decât de oameni

mă opresc și mă mir că un astfel de tezism poate fi adevărat

într-o realitate imediată

găsesc profunzime în orice formă de viață

umană și nonumană

să nu fiu luată în serios

într-un un peisaj cinic și postironic al desfătării 

suprastimulată și mult prea plângătoare în secolul în care a decăzut afectul

tu ți-ai pierde profunzimea ca sa poți aparține lumii?

câteodată vreau să mă revolt și să renunț complet la privilegiu

alteori vreau să fiu exquisite 

alteori vreau să aleg blândețea și clivajul

pentru că revolta îndreptată împotriva sistemelor oprimante îmi confiscă 

energia și forța vitală pe care aș putea să le-o ofer oamenilor

exteriorul să fie extensia culturilor sădite pe dinăuntru

pentru că în lipsa lor, nimeni nu se apropie de mine

în lipsa lor, pierd potențiale întâlniri

în lipsa lor, mă pierd pe mine

imagocentrism

imago muie mundi

adevăr care mă anulează, deci care mă ființează

realizez, citind-o pe Beauvoir, că transcendența celuilalt 

ține de o economie a dominației sociale

vreau atât de mult să deconstruiesc orice artificiu social 

dar atunci când o fac 

înțeleg motivul pentru care sunt atât de singură

misterul meu nu a fost niciodată mister

a fost un șir neîntrerupt de contemplări dureroase 

din care încercam să îi salvez pe ceilalți fără să îmi fac rău

misterul meu nu a fost niciodată de formă

nu a fost estetic

a fost mereu meta

așa cum ar deplânge unii azi

la intersecția cu lumea materială pe care nu o vezi 

dar care ne leagă

și ne afectează

asta înseamnă de fapt

o fizică a tristeții

–

Curatoriere & editare de Maria Martelli & corin

Redactare de corin