1.

folosită cu atenție

căldura mâinilor noastre

ar putea încălzi o rezervație de căprioare

în podul palmei stă grija 

pentru tot ce mă înconjoară 

ating cu sensibilitate persoane

grija mea se multiplică la atingere

prin aerul acesta de iarnă sunt

în căutarea celui mai apropiat

adăpost în care aș putea ascunde toată

anxietatea de azi

mi-e teamă de dispariția oamenilor

mă strâng în mine centrul meu de greutate 

atinge zone sigure

stabilitatea n-a fost nicicând mai compromisă

expir rezerve de compasiune pentru lucrurile

pe care nu le pot controla

răcesc des corpul meu e

 farul de jucări

 de la capătul unui oraș lego care clipește 

intermitent în fața pericolului

în această lumină slabă mă ghidez pe mine către mine

în afara pericolului singurătatea ia forma 

unui ghem de lână

mă gândesc la un prieten cu multe ghemuri 

de ață în brațe care

ar putea croșeta cu ușurință

cel mai călduros pulover 

în care aș putea simți de la o distanță sigură

această singurătate cum se descoase

de la un capăt la altul

închid ochii și las acest cadru să inunde

interiorul

printr-un ecran 

toată nefericirea din lume mă privește înapoi

deschid un reel cu pisici care torc în grup

vibrații care vindecă lumea

pentru 5 minute

într-o altă realitate 

sunetele de explozii 

deschid ochii 

acum liniștea 

privilegiul

care curge   

într-o  realitate imediată

unde o fericire mică e

gata să piardă în fața acestei

nefericiri mari

2. 

aș vrea să cresc cu tine un spațiu în care

să-mi pot trezi fricile

iar fricile să se întindă, să caște

și să se culce la loc

o grădină în care să ne cultivăm atenția la celălalt

așez acest cadru în palme îl întind 

spre tine

din mâinile mele cresc crenguțe 

rețele de afecțiune de care 

te poți agăța la nevoie

nu știu ce să fac cu tot 

acest spațiu pe care 

nu îl pot ocupa

//întreb

e în regulă să ocup aici?//

atunci când ne oferim îmbrățișări

furnicături mici acoperă pielea

aleargă una după alta

se împiedică cad

pornesc cutremure 

din care nu scapă 

niciunul

neafectat

un soft încărcat de fericiri mici 

așezate

una lângă alta 

-luminițele fragile din instalația de crăciun –

unde

dacă se sparge una

se sting toate 

mă uit la exterior și caut apropiere scurtă

de care am atâta nevoie

întind părți din mine eliberez tensiuni 

 &

mă îngrozesc de

neliniștea

care se întâmplă

 atunci când mă gândesc

 cât de mult aș vrea

să vorbesc cu tine

fără ca acest sistem să se prăbușească

3. 

little bug

accesez amintiri care aduc rezerve limitate de liniște

într-un autobuz plin cu oameni 

intimitatea se distribuie în cerculețe 

cobor acolo unde memoria aduce

momente cu tine

mă gândesc câte memorii s-au creat lângă a mea 

în acel spațiu

gândul meu la tine 

întrepătruns de gândurile altor oameni

formează

o comunitate 

această amintire nu duce nicăieri

dar aduce multă căldură

când o privești de la distanță

mi-e frică să numesc un spațiu al nostru

de teamă să nu ocup spațiul unor momente 

mai mărețe care au avut loc acolo

aici se simte căldura

când știi că aproape oriunde ai simțit durere,

a mai stat cineva cu durerea aceea-

noaptea când mă așez lângă oița din poliester

mă gândesc la tine

la cum e suficient să vrei o oaie ca să exiști

la cum e suficient să vrei și dragoste

pe care să o întorci ca pe o pernă noaptea

pe partea mai puțin atinsă

ca să o simți din nou

ca înainte 

amintirea aceasta e buburuza de pe vârful 

unui deget care scutură din aripi

înainte de a-și lua zborul înapoi 

spre tine

de fiecare dată mai conștientă de pericol

de fiecare dată mai dornică să mențină

încă puțin contactul

(……)

6.

imagine la care vreau să mă întorc când simt tristețe:

2 prieteni care își vorbesc frumos 

într-un autobuz gălăgios

mă fac cocon 

și abia acolo mi se așterne liniștea

pentru că acolo nu poate fi vorba decât 

de liniște

să mă simt mereu așa cum corpul meu

se simte când se întinde să privească

mâini cunoscute care se caută instinctiv 

doar pentru a se asigura că 

ele sunt în continuare 

mâini cunoscute 

sunt eu și încerc să simt

aceste cadre ca pe ceva real 

de care să atârn nesiguranța până se usucă

atunci când ai rău de mișcare 

creierul crede că ești otrăvit 

pentru că el nu știe că este în mișcare

corpul meu are nevoie să știe

imagine la care vreau să mă întorc când simt tristețe 

cum mă scurg în acest mijloc de transport

și lumea zâmbește arată cu degetul 

uite ce frumos băiatul acela s-a 

scurs și ce dacă e băiat

și se scurge

etichete de care mă îndepărtez grațios pe vârfuri

în acest spațiu unde

straturile

de materie se înlocuiesc unul pe altul

așa cum la un moment dat

revolta mea va înlocui

liniștea

7.

un fel de a imita 

iubirea atunci când cineva o pune 

pe din două și te întreabă care îți e jumătatea

în ce cadran se situează această atingere

prea feminină pentru energia masc

vs energia fem nu știu 

te ating și sper doar la o atingere

diferită de toate astea

emoția mea e una neîmblânzită

de aici ea crește cu alțix emoții domestice

dacă domesticești emoția 

emoția își pierde genul

(emoția nu are gen, dar îl performează)

mângâi emoția

gestul acesta e unul tandru

zic bună emoție

aceasta din urmă reacționează 

se decojește

așa cum decojești o portocală în spania

crezând că e dulce și juicy pe interior 

și chiar e

în interior e cald și bine

niște brațe pe care nu le cunosc îmi strâng punctele

unde se formează o grimasă de tristețe

tristețea mea erupe în fața iubirii

explozia aceasta cauzează 

recunoștință și eliberare 

aici ne întindem cu burțile pline recunoscătoare

soarele pândește și cea mai crudă realitate

se pierde în lumină UV 

o rază mică de tot se așază pe nasul tău

spun închide ochii

și clipește 

acum strălucești de nu te vezi

nu masc, nu fem

doar tandru și jucăuș primești și oferi

căldură

–

Curatoriere & editare de Maria Martelli & corin

Redactare de corin