cluj nu este oraș: secret; sau și mai multe feluri de dragoste 

fiecare poem pe care îl scriu 

e un fel de secret 

despre circumstanțe foarte precise 

şi asta îl face foarte uşor de împărtăşit 

căutăm un fel de apartenență la secrete mai importante 

pentru că un secret singur nu înseamnă nimic 

avem nevoie unii de alții fără să fim cu adevărat aproape 

un corp lângă un corp lângă un corp nu înseamnă nimic dacă nu ascundem părți din noi 

astăzi ne scurgem în fericire, un fir de dragoste mă sugrumă 

arterele prea grele se împletesc cu venele care ne conectează 

spațiul nostru vital e vizibil doar în liniştea dintre întrebare şi răspuns

prea multă dragoste atunci când nu ai nimic să îmi spui şi eu pot să accept tăcerea dintre noi 

sunt singură în centrul oraşului şi radiez fericire fără să observe nimeni

mă racordez la liniile de înaltă tensiune pentru că astăzi pot să iubesc pe toată lumea

pot să iubesc uşile rotative de la sora de care ieri mă temeam 

pot să iubesc singurătatea pe care o simt doar în piața mihai viteazu 

pot să iubesc şi e cu adevărat special că vreau asta 

aerul rarefiat din sânge element esențial pentru mine, aici, acum 

o zi prea specială în cluj 

pot să simt în tălpi fluctuațiile prețului la bolt 

nu am nicăieri de ajuns//vreau să fiu peste tot

merg pas după pas, paşi prea repezi pentru cineva cu un program atât de lax 

totul e fericire astăzi, atât de multă dragoste şi înțelegere încât trebuie să fie un secret 

pentru noi toți, noi toate 

un secret suficient de mare cât să putem fi împreună 

în perpetuitate împreună 

ca un poem fără erori, scris dintr-o încheietură fără nume 

artere, vene, sânge fără grupă sangvină, fără granițe

cluj nu este oraș: variații în feminin 

am dobândit nevoi speciale de când sunt în cluj 

astăzi m-am trezit puțin mai solară decât în alte zile 

tot la ora două, nimic nou aici 

dar ceva din aer mi-a spus că e o zi specială 

se întâmplă relativ des, dar nu suficient 

sunt în cluj de ceva vreme şi totul merge cumva bine 

şi asta e poate un motiv de doliu pentru mine 

nu mă cunosc suficient cât să înțeleg ce face ziua asta să fie altfel 

eram deja înrădăcinată în diverse rutine şi patternuri toxice de gândire 

nu poate decât să însemne că sunt altcineva 

că boostul de încredere și voință de după miezul nopții s-a legat de mine 

şi-a prins tulpina subțire şi dulce de şoldurile mele şi mă conduce încet mai departe

către experiențe mai mult sau mai puțin familiare 

poate un nou fel de dragoste de sine 

care se poate naşte doar în parcul central înconjurată de rațe şi cupluri nefericite

sau poate un nou fel de a mă scufunda în cluj 

nevoi speciale poate înseamnă că sunt eu cu adevărat când îmi vine să plâng la semaforul din fața  blocului 

nevoi speciale poate înseamnă să nu mă mai gândesc la toate semnele că mă confrunt iar cu un  episod depresiv 

nevoi speciale poate înseamnă că m-am îndrăgostit de o idee proastă şi acum continui din inerție

mă simt frumoasă şi hot când îmi bubuie căştile de la top 5 spotify wrappedul meu de anul ăsta

ascult julie şi plumtree şi ajung să cred că mereu trebuia să fiu aşa

îmi e ruşine să ocup spațiu şi deci stau în picioare în autobuz 

re: astăzi m-am trezit puțin mai solară decât în alte zile 

am mai spus altor persoane că sunt solare 

şi după două săptămâni nu am mai prea vorbit (aaaaaaaaaaaaaaa) 

ceea ce probabil înseamnă că o să fiu alta în două săptămâni 

poate nu e neapărat rău să am ocazia să îmi fie dor de mine 

un fel de dor de viață, ceva ce nu aş fi ascultat fără influențe externe (aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa să  aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aaaaa) 

astăzi nu am parcurs acest traseu: 

32, piața mihai viteazu, central, zireto, parcul central, central, piața mihai viteazu, 32 

sunt alta? nu astăzi, astăzi sunt eu 

poate că astăzi a început ieri şi va curge în mâine 

pentru mai mult nu am niciun fel de certitudine şi nici nu îmi doresc 

vreau doar să-mi prindă rădăcini plăntuța de la iaşi şi să îmi public poemele

vreau să plâng când o să realizez că le poate vedea oricine 

super super superb 

mi-am schimbat personalitatea şi vocabularul 

te, mă iubesc

cluj and the infinite sadness 

genul de poem pe care vreau să-l citesc doar o dată 

la care scriu doar când noaptea e mai grea, mai lungă 

genul de poem pe care probabil o să-l ard după o lectură publică 

doar performativ, evident 

genul de poem pe care chiar nu ştiu cum altfel să-l încep 

e puțin prea serios 

prea periculos ca să nu fie serios 

(lasă fusta mai jos) 

*** 

realitatea e că nu pot să trăiesc fără să fiu un pericol pentru propria mea

existență îmi asaltez constant liniştea interioară cu prea mulți decibeli 

până îmi slăbeşte auzul pentru câteva zile 

da, sunt conştientă de pericolele nivelelor ridicate de volum la căşti 

bifez never ask me again 

uau ce edgy, fac asta de la 12 ani, asumat şi post-cringe de la 18 abia am descoperit ce înseamnă muzică foarte bună la 16 şi de atunci am ştiut că nu am scăpare legătura între tristețea infinită şi muzica foarte bună e că sunt una şi aceeaşi chestie arată aproximativ la fel pe o spectrogramă 

şi te ating acolo unde trebuie atunci când singurătatea şi-a făcut iar loc sub pielea ta şi te  mănâncă mai încet sau mai repede 

frecvențe contondente, singurele care pot scărpina corpul pe interior 

*** 

m-am apucat să trag pentru că oportunitatea era acolo 

un moment foarte straniu să iau o decizie de genul ăsta 

dar totuşi un calcul intern foarte simplu

argumente pro infinite 

argumentele contra nu au bază când nu îți e neapărat frică de consecințe mă cunosc suficient de bine cât să ştiu că nu am o personalitate predispusă la dependență în consecință am tras la program, ca un job relativ scump 

şi mi-a plăcut şi a fost bine şi am mai zis asta 

m-am lăsat fără să vreau 

acum totul e mai puțin interesant, am realizat că am adhd pe bune 

pentru că după fiecare linie nu puteam decât să mă afund mai tare în scaun, puțin mai dezinvoltă fără nevoia de gumă sau mişcare 

*** 

am memoria afectată pe fond traumatic 

adică nu țin minte mare lucru în general 

şi asta e o scuză foarte foarte proastă, deci nu o folosesc decât cu mine 

singurele lucruri pe care nu le uit sunt constantele vieții 

lucruri de genu: sub tălpi e cluj, este şi o să mai fie un timp, 

uneori viața devine grea fără un motiv clar, eu sunt cluj.nu.este.oraş, 

îmi scapă celelalte lucruri importante, poate faptul că ştiu vag în ce direcție mă îndrept în viață şi  că totul merge ok momentan, 

şi cam atât, 

îmi aduc aminte periodic că asta este viața mea, îmi vine să plâng în mijlocul străzii 

cred că de asta port ochelari de soare aşa des, mi-am promis că o să fac asta până la iarnă, nu mai țin minte de ce dar unele promisiuni trebuie păstrate 

*** 

aleg în mod conştient să nu vorbesc despre stima mea de sine 

e sau nu un subiect sensibil 

mai sensibil şi mai serios decât restul 

*** 

în poemul ăsta artista din mine a obosit să curatorieze

trebuie să ardă 

e vulnerabilizant şi doare 

mi-am petrecut prea mult din viață luptând cu diferite feluri de ruşine ca să cedez acum e un fel de cheat day 

azi îmi permit să las părți din mine să curgă înafară 

pentru că trebuie 

nu vreau dar trebuie 

îmi e frică să las totul la vedere 

inevitabil o să cred că fac asta intenționat, că doar caut validare 

e ok 

doar o dată e ok 

*** 

(pauză dramatică) 

*** 

tot ce iese în exterior trebuie să fie dragoste 

doare şi este dragoste 

poate durerea e singura dragoste de sine de care sunt capabil 

e ok 

e bine şi aşa 

să cerşeşti dragoste nu înseamnă nimic 

e o problemă de perspectivă 

dacă am ceva cu adevărat 

e prezența de spirit să nu vin la lecturi şi cenacluri, pe insta sau tiktok cu asta
să nu vin cu mine 

vin cu ce trebuie şi ce place 

aproape neintenționat 

defect profesional devenit reflex

viața mea interioară e pusă pe pauză din nou 

*** 

poemul e gata 

ce bine că e gata 

ce bine că nu o să mai existe 

nu mai e al meu, e al vostru 

faceți ce vreți cu el

–

Curatoriere & editare de Maria Martelli & corin

Redactare de corin