Am descoperit că frica de boală sau anxietatea merg mână în mână cu doliul. Textul meu e o explorare a celor 4 zile de investigații medicale pe care le-am făcut cu gândul la viața și moartea bunicii mele, cu planuri temporale care alternează constant. Stările fluctuante de tristețe, ironie, greață, cât și critica socială și sinceritatea în fața neputinței m-au ținut tare și m-au vulnerabilizat în același timp. Textul ăsta m-a vindecat într-o măsură și m-a rănit de asemenea. Este un jurnal al unor amintiri pe care nu mi-aș dori să le pierd.

Geo, un tânăr de 25 de ani, încearcă să își trăiască viața în liniște: să își bea cafeaua nașpa de la aparat, să accepte ajutorul prietenei lui fără a se simți ca o povară și să găsească un echilibru între durerile de oase imobilizante și presiunea de a fi un membru funcțional al societății. Atunci când cineva se mută pe același palier cu el, străinx ce primește numele de PiPi (de la Pericol Public), Geo se vede nevoit să își iasă din rutină și să facă ceea ce urăște cel mai mult: să cunoască pe cineva nou și să nu facă din prietenia (?) lor un haos incontrolabil.

“am scris despre iubire și prietenie, despre legăturile invincibile și profunde dintre două persoane tinere, care învață împreună să navigheze viața și regulile nescrise ale societății.”

Valeria se mută dintr-un spațiu în altul, dintr-o limbă, o priveliște, un privilegiu, o lipsă, o definiție, în altele, greșește, se răzgândește, încearcă din nou.

Textul explorează memoria ca tip de ficțiune și felul în care realitatea și ficțiunea se hrănesc reciproc și se întrepătrund în viața naratoarei, astfel încât, uneori, nu mai poate face distincția între cele două.

Doliul este un sentiment atât de intim precum o halucinație. Doar subiectul percepe, indiferent dacă și cât înțelege din experiența respectivă. În povestirea „Pixel” mi-am propus să arăt linia discontinuă dintre realitatea obiectivă și o experiență trăită subiectiv – în acest caz, doliul. Experiența aceasta se întrețese cu portrete familiare din realitatea satului românesc, ceea ce-i oferă poveștii un aer comic-morbid, în care până la final încercăm să deslușim limitele dintre uman, animal și digital.

Textul urmărește, cu ajutorul unor fragmente dintr-un jurnal, o perioadă în care Cathy Cline renunță la medicația ei, continuând să muncească într-o cafenea dintr-un cartier de birouri și să fie studentă. Relațiile dintre sănătatea mintală, precaritatea muncii și granițele fragile dintre copilărie și adultețe sunt construite într-o estetică formalistă queer influențată de scriitura lui Kathy Acker.

Analiza literară a unui jurnal intim ajunge în locuri nebănuite. Textul s-a născut pornind de la tema unei întâlniri Creative Writing Sundays: „Povestea cenzurată a ființei noastre”.

Alecu, un adolescent în căutarea unui model masculin, găsește, după mai multe încercări eșuate, alinare și îndrumare într-o prietenie online cu enigmaticul Domn Claritin. Însă, la un moment dat, relația lor se întrerupe brusc. Ani mai târziu, o întâlnire neașteptată retrasează granițele dintre trecut și prezent, real și imaginar.

Jurnal din Netimp este un text de ficțiune speculativă care pornește de la prezentul distopic și imaginează o altă planetă utopică. Odată cu un fenomen meteorologic straniu care pornește o revoluție pe pământ, Lu ajunge în Netimp, unde jonglează între deznădejde și speranță.