Un text despre migrația lumii naturale și a felului în care granițele fizice afectează traiul tuturor ființelor. Interacțiunea cu animalele devine un mod de a cunoaște limitele unui teritoriu păzit militar din apropierea casei din copilărie. Impactul acestui spațiu m-a împins să îmi caut în amintiri, să văd unde a prins rădăcini.

O spovedanie despre canapele și rolul neașteptat pe care îl joacă iubirea în asta sau de ce saltelele au memorie și autorul nu.

Textul rememorează o întâmplare a unei fetițe care este martora unei situații traumatizante, întâmplate altcuiva, pe care nu știe unde s-o plaseze în mintea ei. La maturitate, descoperă în terapie cum această interacțiune cu trauma altei fetițe o marcat-o profund. Plămădit din realitatea satului moldovenesc, în care copiilor nu li se explică ce înseamnă sexualitate și limite personale, textul arată cum copiii poartă cu ei un tumult de emoții și amintiri, în speranță să le vindece.

Textul este un fragment intim și vulnerabil din viața unui copil care încearcă să înțeleagă și să supraviețuiască în proximitatea unei mame diagnosticată cu schizofrenie. În același timp, textul expune limitele unui sistem incapabil să ofere protecție și suport demn persoanelor cu aceasta diagnoză și celor care trăiesc alături de ele.

Un text despre corp și vârstă în relație cu dansul. Despre percepții, așteptări, presiuni, stereotipuri. Despre experiențe, transformări, acceptări esențiale. Despre corpuri ca arhive vii, purtătoare de sensuri, potențialități și forme de expresie. Și despre o necesară reconfigurare a discursului despre vârstă în dans.

Un eseu despre HIV ca experiență socială, nu medicală – despre tăcere, frică și uzura de a-ți negocia mereu prezența. Un text care recodifică limbajul în jurul demnității și arată cum stigmatul devine boala produsă de societate.

Un flow al conștiinței cu firimituri din cele trăite și neculese + o meditație ghidată audio care invită la prezență.

În acest text istorisesc o vacanța de a mea cu grupul meu de prieteni, în care explorez tematici legate (vag) de social media, trenduri, labubus, experiența mea ca bărbat gay pe dating apps și mersul în vacanță =))

Textul acoperă o mică parte din fascinația pentru imaginea beciurilor din casele în care am copilărit și prezintă, în linii mari, experiența mea ca profesoară. Oprirea în dreptul acestor două borne simbolice (imaginația unei copile și realitatea deseori frustă a persoanei adulte) m-a ajutat să înțeleg mai bine cum am ajuns de la dorința de a fi invizibilă, de a mă refugia în întuneric, la a fi percepută zilnic de către elevele și elevii cu care lucrez. Domeniul educației este supus anual unor modificări revoltătoare, iar tinerii care intră în acest sistem școlar sunt constant îmbrânciți spre a performa fără sprijin. Copiii rămân în plan secund, problemele se înmulțesc, astfel că speranța mea se proptește ușor în empatie și în atenție.

Știu doar o singură chestie bine în viață, să sufăr. Am scris asta într-un poem și publicul râde de obicei când aude. Comic, dar cred că e adevărat. Din primele momente pe care amintesc din viața mea, suferința era prezentă. Asta nu înseamnă că nu am simțit bucurie și plăcere, pentru că am simțit chiar foarte intens. Însă ce era mereu prezent ca o bază de piatră era suferința. Sentimentul pregnant că nu aparțin. De acolo vine suferința mea.