În acest text explorez conceptul de gen ca realitate complexă, aflată la intersecția dintre biologie, cultură și construcție socială. Critic definirea esențialistă și tautologică a categoriilor de gen, susținând că identitatea de gen trebuie înțeleasă ca un proces subiectiv, performativ și socialmente mediatizat, și nu ca un dat natural imuabil. Textul oferă o analiză filosofică și semiotică a conceptului de gen, contestând definițiile esențialiste și conservatoare ale termenilor „bărbat” și „femeie”. Plecând de la ideea că genul este atât o construcție socială, cât și o categorie influențată biologic, susțin că identitatea de gen este o expresie subiectivă și performativă, nu un fapt obiectiv fix. Se discută relația dintre limbaj, sens și realitate, cu referințe la Saussure, Butler, Foucault și Lacan, conturând o perspectivă critică asupra normelor de gen ca produse ale culturii, limbajului și istoriei. În acest demers, mă sprijin pe paradigmele semioticii, teoriilor critice și filosofiei limbajului, pentru a evidenția modul în care discursurile simbolice și structurile de putere influențează construcția identitară.

O explorare critică a precarității muncii și a vindecării prin literatură, acest eseu pornește de la cartea This Mournable Body de Tsitsi Dangarembga pentru a analiza cum corpul angajat și cel șomer devin spații ale doliului, ale epuizării și ale speranței. Îmbinând reflecția literară cu perspective feministe și antropologice, textul chestionează narațiunile neoliberale despre valoare, productivitate și rezistență individuală.

Structura creativă e o explorare a posibilităților multiple de critică-speculație și o mărturie a sfârșitului și a abandonului. Am vrut astfel să reconstituiesc un scenariu melancolic, dar eliberator și să revendic puterea personajelor feminine din romanul Mărirea și decăderea planetei Globus de Mioara Cremene.

Întâi, caut constant să vorbesc despre prietenie. Pentru mine, să scriu despre Diana Slavu a însemnat să scriu despre prietenele mele și despre mine, în același timp. Apoi, mă interesează să chestionez discursurile conservatoare, așa că am ales să o descopăr pe Cella Serghi printr-o lentilă feministă și ancorată istoric. Am folosit acest text ca pretext să caut legături: între mine și Diana Slavu, Diana Slavu și Cella Serghi, Cella Serghi și persoanele cu care am colaborat la atelier, persoanele cu care am colaborat la atelier și mine, și tot așa, și tot așa.

Textul meu pune în legătură un roman care mi-a bântuit anii de licență, „Cartea nunții”, de G. Călinescu cu serialul Bridgerton, explorând felul în care ne este livrată „iubirea” și constatând că narațiunile care defineau, poate, norma epocii în perioada în care scria G. Călinescu, sunt reproduse fără diferențe mult prea mari în producții care se bucură de multă apreciere a publicului 100 de ani mai târziu.

un text hibrid despre „O vară cu Isidor”, de Veronica D. Niculescu: puțin recenzie, puțină teorie critică din zona animal studies, puțin jurnal de cerc de lectură desfășurat cu copiii. ca să ne întrebăm împreună: cum ar fi, când ni se spune atât de clar că e vorba despre libertate, să ne imaginăm cum era dacă ar fi fost vorba (și) despre eliberare?

Mi-am dorit foarte tare să abordez volumul Born Palestinian, Born Black al poetei Suheir Hammad dintr-o perspectivă marxist-feministă și decolonială. Mi s-a pare un volum foarte ofertant în complexitatea sa și care mi-a permis o abordare intersecțională, ceea ce, din punctul meu de vedere, are nevoie să se afle tot mai mult în vizorul publicului. Poezia este abordată ca formă de rezistență politică, articulată la intersecția dintre rasă, gen, clasă și exil. Eseul explorează felul în care Hammad deconstruiește imaginarul colonial, respinge feminismul neoliberal și recuperează memoria colectivă a celor marginalizați. Pe parcursul întregii lucrări am căutat să aduc în atenția cititorului feminismul radical, anti-capitalismul, lupta de clasă, opresiunea asupra Palestinei, critica asupra patriarhatul, rasismului sistemic și consumerismului, la fel precum și maniera în care poezia devine un spațiu politizat, nelimitându-se doar la un ideal estetic.

Operațiunea Curajul e un eseu personal și teoretic despre cum am încercat să redescopăr plăcerea pentru lectură și să mă opun rușinii de a nu citi cum trebuie, de a fi inadecvată sau prea sensibilă. Am citit Dezrădăcinare de Sașa Zare, folosindu-mă de lentila lecturii reparatorii a lui Eve Kosofsky Sedgwick și am scris textul gândindu-mă la ce mi-ar fi plăcut să știu mai devreme.

Textul este o explorare a intersecționalității ca teorie și metodologie cu ajutorul căreia am vrut să „sap” mai departe de etichetele care i s-au pus Dimineții pierdute de Gabriela Adameșteanu (roman al vârstelor, al timpului, al memoriei de inspirație proustiană) pentru a ajunge la substratul politic și a face invizibilul vizibil, atât cel al romanului cât și al celei care scrie despre roman, adică al meu.

Un discurs al dezinhibării și al dezalienării radicale, o pledoarie pentru nesupunere și vulnerabilitate. Dacă m-aș duce la un spectacol de drag, combinat cu tragedia, așa aș vrea să fie, precum Muie coquette de Marius Dominic Barbu.