Casa portocalie de pe strada Mircea Vulcănescu are trei etaje și fiecare etaj are trei camere. La etajul de sus, în dreapta, e camera Valeriei și a iubitului ei, David, vizavi, o baie cu plante care au nevoie de mai multă apă, de mai multă lumină, iar dacă o iei în stânga, traversezi un hol îngust și nu te împiedici de cutii, ajungi în Camera Neagră, numită așa pentru că Valeria a avut o viziune la începutul pandemiei și a vopsit toți pereții, tavanul, podeaua, mobila, în negru. Acolo, de-a lungul anilor, în perioade în care viețile lor au devenit copleșitoare, au locuit Diana, Mihai, Ilinca, Lori, Ștefan și, în prezent, Toma. La parter sunt bucătăria-sufragerie, altă baie, are puțin mucegai pe tavan, dar cineva o să se ocupe de el la un moment dat, și o cameră pe care David a început să o transforme în studioul lui de muzică. La subsol locuiește Eliza, mama Valeriei, unde are o sufragerie-depozit, o baie semi-funcțională și un dormitor plin de lămpi care ar putea fi considerate kitchoase, ea le adoră, le colecționează, unele nu au bec și sunt acoperite de munți de haine. Nu are timp să facă curat, ordine, să repare, lucrează mult, ia proiecte extra, traduce, face contracte, bilanțuri. Cu banii câștigați din divorț și ajutor de la părinți, Eliza a devenit proprietara casei portocalii, care înainte era sediul unei firme de securitate, cu un turn strălucitor drept logo, rămas până în prezent pe poartă. Proprietarii de dinainte erau în mare grabă să o vândă, așa că prețul a fost ciudat de mic, dar și Eliza se grăbea, la ultimul cutremur a simțit cum se clatină blocul în care locuia, așa că ciudățenia prețului se elucidează treptat, prin țevile blocate, actele formulate misterios care continuă să aducă vești proaste, gresia crăpată prin care ies gândaci mari, rapizi, speriați, care își tot văd rudele cu burta în sus de la spray-ul ucigaș, dar încearcă să își păstreze speranța că o să mai scape o dată.

Un fel de familie improvizată locuiește în spațiul ăsta improvizat, unde diseară are loc o petrecere costumată cu ocazia zilei de naștere a Valeriei, împlinește 23 de ani. E îmbrăcată în Batman și e deja amețită, deși încă n-a ajuns nimeni, a băut câteva beri în timp ce se pregătea, cum face de obicei înainte să fie înconjurată de oameni, ca să poată ieși la suprafață clovnul, crede că prin anxietatea pe care o simte mai mereu rămâne o fată plictisitoare, cu un corp ca o mașinărie în care nu știe pe ce butoane să apese ca să funcționeze corect și cu senzația constantă că nu știe îndeajuns despre ce se vorbește în jurul ei, că arată rău, că nu zice glume bune, la momentul bun.

E o seară de august, aerul începe să fie respirabil, se adună invitații, machiați, costumați, primii, timizi, se așază la masa lungă din curte. Cu cât cerul devine mai întunecat, cu atât spațiul se umple mai tare, supereroii și monștrii ies unii din alții. Drumul spre frigiderul plin de alcool e aglomerat, bucătăria se transformă în locul discuțiilor intense, mai ales despre privilegii și diferențe de clasă, mai ales între invitații care studiază artă, filosofie, antropologie, vor să plece din țară, cu ajutor de la părinți, lucru pe care îl menționează în treacăt, simțind cum aerul devine mai dens. Dintre cei care își plătesc singuri chiria, unii doar ascultă și râd în sinea lor de competiția de citate din Marx, cineva se gândește la Battle Royale, alții își dau ochii peste cap când aud de următorul spectacol de teatru politic, se întorc la competiția de shoturi sau ies în curte unde se bucură că nu discută nimeni, muzica e dată tare și se dansează peste tot, boxele bubuie ce bubuie mereu, hiturile românești de la început de 2000, manele și Britney Spears. S-a mai întâmplat să fie chemată poliția, dar în noaptea asta vecinii sunt ocupați cu cearta monstruoasă a săptămânii, în care „mă omor” și „te omor” se suprapun și se confundă, alt motiv pentru care a mai fost chemată poliția, care de obicei ajunge cu o oră mai târziu, când nu se mai aude nimic, așa că pleacă. Cățeaua Angela e legată de căsuța ei, ca să nu iasă pe poarta care scârțâie o dată la câteva minute, deschisă de noii ajunși. În studioul lui David, invitații încearcă instrumentele și își mișcă degetele rapid printre vinilurile aranjate alfabetic, amestecându-le. Camerele de sus devin și de data asta Camerele Secrete, ușile sunt închise, cineva se dezbracă, cineva ia ceva, momente speciale, tulburătoare, unele uitate, altele analizate la sânge în zilele următoare. În Camera Neagră, Vampirul și Tritonul s-au întâlnit pentru prima oară după ce și-au tot scris pe Grindr, inițial au fost dezamăgiți, între timp au trecut peste, în camera sărbătoritei pe pat se fumează iarbă și se vorbește despre relații deschise, Gollum zice că e o porcărie! cine are timp și de job și de prietene și de mai multe partenere, Fantoma și Tinker Bell zic că suntem animale! și suntem curioase! ne face mai mult rău să ne prefacem monogame, în timp ce de pe noptieră Cleopatra trage cox, Balerina, K, nu se cunosc și nu prea vorbesc, în afară de small talk legat de riscurile trasului cu bancnotele „scârboase”.

♫ Oh, oh

Uite cum tinerețea zbuciumată îmi pătează pereții

Cum îmi provoacă spirală întunecată în interior

(Întunecată în interior)

„Casa mea, casa mea” aud mereu și simt furie

A lor? Niciodată. Îi scuip și îi bântui

Casa sunt eu și eu sunt a mea

(Eu sunt a mea) ♫

E două noaptea și Valeria, printre altele, și-a dat chiloții jos în timp ce dansa pe masă, Toma i-a tras repede la loc, a glumit că se aruncă pe geam, fiind cu jumătate de corp în afara pervazului până când Mica Sirenă a tras-o în timp ce urla „când o să termini cu tâmpeniile astea”, a avut o criză de plâns că „tata nu m-a iubit niciodată” și a postat pe grupul cu toți studenții facultății că e mare party pe Vulcănescu. În mai puțin de o oră, casa e atât de plină încât cel puțin o invitată își vomită în palme pentru că toate băile din casă sunt ocupate non-stop, devenind probabil și ele Camere Secrete.

Spre dimineață, nu se știe de cine invitați, apar doi băieți necostumați, cunoscuți pentru două lucruri: sunt non-stop la cinematecă și sunt fanboys Corneliu Zelea Codreanu. Cei doi fac un tur al casei, luminând fețe dezorientate cu blitz-ul camerei foto. Prezența lor e observată de Toma abia când fac poze din mai multe unghiuri unor băieți care dansează îmbrățișați, încearcă să le ia camera, țipă la ei, ei sunt defensivi, zic că doar voiau niște amintiri frumoase, că pleacă, e chill, invitații din jur privesc schimbul de replici cu ochi sticloși, nu prea mai sunt acolo, petrecerea se sparge, pare că în fiecare cameră noaptea și-a atins, într-un fel sau altul, limitele. 

Soarele stă să răsară și curtea devine liniștită în cea mai frumoasă lumină mov. Nu mai e muzică, toate paharele și farfuriile au devenit scrumiere, sunt multe cioburi pe jos, Angela doarme în căsuța ei și pisicile sunt în continuare în baia de jos, protejate de marele haos. Valeria și David s-au certat și la petrecerea asta, așa că sărbătorita nu vrea să doarmă lângă el, se mai bălăngăne printre ultimii invitați, observă găurile de țigară din pelerina neagră, se simte monstru, nu supererou, își face culcuș pe canapeaua din sufragerie, adoarme gândindu-se că mai e puțin și o să fie adult. Nu încă.

*

De când s-a mutat din țară, Valeria vine tot mai rar în București, pentru că nu prea mai are la ce, în afară de familie, cu care are o relație complicată, din cauza lucrurilor pe care trebuie să le ascundă. Totul îi amintește de prietenele care i-au făcut cut-off, de David, de salteaua de plastic albastră și de cănile de metal din spital, de bețiile-black-out prin care a creat o varietate de imagini penibile și înfricoșătoare în mințile martorilor, în timp ce în mintea ei sunt doar forme decupate, neuroni arși. Durerea din stomac ajunge până în gât și devine în mod special ascuțită când Amintirile Rele se împletesc cu Amintirile Bune, plimbările din Cișmigiu, cu lumină blândă bună pentru cap, cu mulți porumbei printre picioare și multe ciori deasupra capului, serile de film din sufragerie, fuga nocturnă până la magazin pentru ceva dulce, locurile și pozițiile de somn ale pisicilor, care formează o hartă importantă, privirea Angelei, devotată, în așteptare. Amintirile Rele și Amintirile Bune înghit realitatea înconjurătoare. Pereții casei portocalii sunt transparenți, prin ei se văd corpuri și se aud conversații, țipete de plăcere, de durere, planuri de viitor. În casă nu e niciodată liniște. Pereții vibrează de la zumzăitul petrecerilor, muzica lui David, toate cuvintele spuse vreodată, clar, dulce, cuvintele greșite, șoptite, în surdină, pereții se fărâmițează, mirosurile adunate în timp se evaporă și lasă loc aerului rece, tăios, răcoritor.

♫ Oh, oh

Privesc fata tristă mâncând pizza și kartoffelsalat

Pătând canapeaua cu sos și lacrimi 

(Cu sos și lacrimi)

Privind fiecare episod din Căsătoriți pe nevăzute

Se gândește adânc la iubire infinită

I se face rău de la atâta sos și lacrimi 

(Atâta sos și lacrimi)

Adoarme adânc gândindu-se la iubire infinită

De la cine să-nvăț mai mult ca de la o fată care doarme? 

(De la o fată care doarme?)

Ea dorește Iubirea Specială și gura plină de înghețată

Ea primește Vizita Tulburătoare în vis

Dar o las să doarmă, pereții mei o protejează

Îmi deschid ferestrele, să alung febra 

(Alung febra) ♫

Prima mutare a fost în Viena, unde a locuit pentru prima dată singură, într-o garsonieră de pe Haidmannsgasse, ultimul etaj, Turnul de Fildeș cu chirie plătită de mama, în speranța ca, prin efortul ei, fiica ei să scape. Acolo a petrecut mult timp pe o canapea bordo găsită pe stradă, cărată pe scări cu ajutor de la o vecină puternică și frumoasă, cu brațe intimidante și râs contagios, care a invitat-o la cina organizată de ea peste o săptămână, în apartamentul cu două etaje mai jos, unde Valeriei i-a fost frică să meargă neștiind pe nimeni, așa că a mixat ce s-a obișnuit să mixeze, alcool cu pastilele din tratament, tot ce își amintește e planta gigantică din sufragerie care acoperea tavanul, sau poate nici asta nu e adevărat. N-a mai fost invitată la cină. Neștiind germană, s-a concentrat pe alte tipuri de limbaj, studia expresiile și gesturile oamenilor, fără să fie conștientă cât de insistent se holbează, ceea ce a dus la câteva situații periculoase, din care a scăpat, în afară de una, despre care a încercat să scrie ceva care începea așa: „Într-o dimineață, o fată cu pleoape umflate își sprijină capul de bara de metal din u-bahn și singurul motiv pentru care nu dispare de pe planeta Pământ e ca să privească băiețelul roșcat de pe scaunul de vizavi care mănâncă cu mâna o prăjitură cu frișcă”. După ce a citit paginile scrise, a plâns mult și le-a aruncat.

A doua mutare a fost în Berlin, unde a locuit câteva luni în apartamentul unei prietene plecate din oraș, nu putea să se trezească mai târziu de cinci, entuziasmul că e acolo o ținea în priză, era gata de o viață nouă, disciplinată, armonioasă, în Turnul ei de Control n-o mai interesa somnul, o interesa să stea în bucătăria albastră și să fumeze în timp ce ascultă la radio știri pe care nu le înțelege, ce bine era să nu le înțeleagă, apoi să fugă pe scări până jos, să iasă la plimbare în Prenzlauerberg și să-și imagineze că într-o zi o să fie ca femeile cu păr prins în coadă care saltă în timp ce împing cărucioare duble cu câini sau bebeluși perfecți. Dar lunile au trecut imediat, ca respirațiile scurte și lacome ale înotătorilor pe care îi privea cu admirație și invidie când stătea pe marginile lacurilor, fiindu-i rușine să-și arate corpul prea mare, cu prea multe cicatrici. A învățat că Berlinul te primește cu brațele deschise, dar îți zice Tschüssi dacă ai inima slabă, dacă n-ai un plan, dacă mama nu mai are bani, dacă reușești să te angajezi doar ca babysitter și oricum faci multe gafe, întârzii la grădiniță, arzi mâncarea, plângi când îi citești copilului povești. E ușor să te îndrăgostești de imaginea ta de femeie tânără într-o capitală cosmopolită, teoretic plină de vieți posibile, dar imaginea asta e pofticioasă, trebuie să o hrănești mult, mult, dacă n-ai cu ce, te vrea pe tine.

♫ Oh, oh

Dacă ai locuit în mine

Îmi cunoști șarmul și lumina

(Șarmul și lumina)

Dar sper că știi că nu-s de luat când pleci

Și zgomotul făcut de ușa mea care se-nchide

Te va urmări mereu

(Mereu) ♫

A treia mutare a fost în Atena, unde în câteva zile împlinește 30 de ani. Nu știe cât o să stea aici, nu e încă legată de ceva, nu știe din ce o să trăiască pe lângă proiectele din România, tot mai rare, în fiecare trebuind să își exerseze în continuare curajul să întrebe dacă e plătită, cât, când, dar ce bine că există, îi plătesc chiria și sunt singura legătură suportabilă cu fostul „acasă”, cuvânt care acum o agită, îl refuză. Dar e recunoscătoare că a putut să plece, nu? Pentru toate sacrificiile mamei, nu? Nu mai vorbește română decât cu ea, la telefon. Când scrie în română verifică multe cuvinte pe dexonline, din paranoia că le-a uitat. S-a obișnuit să locuiască în chirii temporare, în apartamente pline de cărțile, farfuriile și priveliștile altora, de care încearcă să nu se atașeze, pe care le iubește în secret, le filmează înainte să-și facă din nou bagajele, o arhivă la care se uită prea des, încă nu înțelege cum trecutul poate să treacă, dar exersează. Și mai des se uită pe pagina de închiriere a casei portocalii, dând zoom pe fosta Cameră Neagră, acum crem, pe fostul dormitor, acum birou, căsuța Angelei e încă în curte, goală. Pe Google Maps, în fața porții sunt două fețe dragi, blurate. O miră că după atâta timp încă are în minte, intacte, expresiile oamenilor pe care îi iubește și despre care nu mai știe nimic. A încercat să îi urască, o ură eliberatoare, dar simțea că se minte și că oricum nu ajută pe nimeni niște ură extra, așa că exersează și asta, iubirea nereciprocă, la distanță, îi place cum sună, înțelept, generos, dar ustură, e un proces lent și confuz, pași înainte, pași înapoi. Intactă în mintea Valeriei e și atmosfera casei de pe Vulcănescu, niciodată îmblânzită, praful ei se lipește de corpurile transpirate care dansează, marile întrebări despre viață și moarte pot fi amânate, vântul ridică în aer baloanele, scrumul și sclipiciul.

♫ Oh, oh

Privesc rutina fetei inconsolabile

Ea invocă apocalipsa

Pe care o aștept de mult

(Aștept de mult)

Câte coșmaruri suprapuse

Până îmi vor atinge tavanul

(Atinge tavanul)

Câte fete departe de casă

Care își caută liniștea în mine

(Caută liniștea în mine) ♫

E august, e greu să respiri în Atena, Valeria stă ascunsă în casă în timpul zilei și citește despre fiecare pădure care a luat foc. Așteaptă cu nerăbdare noaptea, să se cațere pe acoperiș, Turnul ei de Răcire, să asculte muzica pe care și-a promis că nu o mai ascultă, în timp ce fumează lent și se uită la dealurile din depărtare, la stele și, dacă mijește ochii, la acropolă, distrusă, reconstruită, fix acum doar a ei.

*

După ce a terminat liceul, Valeria și-a convins mama că e absurd să știi așa repede ce vrei să faci cu viața ta!, mai bine își ia un „an sabatic”, studiile arată că tinerii iau decizii mai bune legate de carieră dacă nu sar din liceu în facultate, adică unele studii, dar pe celelalte le-a păstrat pentru ea. Așa că s-a gândit să înceapă cu un internship într-o galerie, unde a fost drăguț câteva luni, până când șeful i-a pus mâna pe picior sub masă, la o ședință. Nu a spus nimănui și a început să își urască picioarele. A petrecut următoarele luni dormind mult și prost. A intrat la istoria artei. E într-o relație cu Nano, un poet cu 12 ani mai mare al cărui debut foarte dark a obsedat-o la finalul liceului, dându-și seama târziu că relația lor e mult mai dark. S-au mutat împreună în casa tocmai cumpărată de mama, care cu cât glumește mai mult despre beneficiile divorțului și despre cum nenorocitul ăla mai bine le-ar cumpăra și mașină, cu atât trecutul se năpustește mai tare în spațiul nou, parcă invitat special să îl bântuie.

Simțea că e imposibil să lase în urmă apartamentul în care ea și mama ei s-au refugiat după divorț, descoperind mai târziu că mereu când visează că e „acasă”, e în apartamentul ăla, chiar dacă deformat, că mintea se mută mult mai greu decât corpul, totuși, casa portocalie e tot ce și-ar putea dori, o să o repare în ce ritm poate, care e graba, deja a ochit peretele perfect pentru proiectat filme, masa lungă din curte o să fie plină la petreceri și depozitul poate să devină bibliotecă! În casa portocalie poate să continue să locuiască cu prietena ei cea mai bună, Diana, care acum o să aibă propria ei cameră, nu o să mai doarmă înghesuite în același pat, chiar dacă o să-i fie dor, asta o asigura că și-a găsit sora pe care și-a dorit-o mereu. În casa portocalie poate să locuiască cu iubitul ei și să aibă intimitate, chiar dacă la două etaje distanță de mama. Din casa portocalie n-o să se mute niciodată.

A insistat să păstreze logoul firmei de securitate pe poartă pentru că știe deja că turnul strălucitor o să devină iconic pentru toți invitații petrecerilor pe care deja le schițează în minte. Se întinde pe spate pe piatra caldă din curte, se uită la frunzele arțarului de deasupra, sunt lucioase, despicate în cinci vârfuri lungi și ascuțite, se uită la cer, norii se apropie, se despart, pufoși, luminoși, în formă de barcă, tort, girafă. Mâine împlinește 20 de ani și nu știe cu ce să înceapă, lista de invitați sau un pui de somn sub arțar, primul din infinitate?

–

Curatoriere & editare de Tudor Pop & Carolina Vozian

Redactare de Agu