Redemption by Medusa

Sunete de club se aud din subteran,

timpul s-a dilatat pe pupilele oamenilor.

Calc un pământ cu gust de moloz,

muzica pulsează în incantații străvechi,

podeaua crapă ca o piele tocită.

Am glitter sub unghii.

De ce e sclipici pe jos?

Trepte ascund flori uscate, mucegăite.

Statuile mă privesc, pietrificate-n tăcere.

Văd șerpi ce se dezbracă de piele

și pe Medusa cu bucle aurii,

sărutându-l pe Perseus la bar.

E sedat.

DJ-ul e însuși Apollo, cu harpa –

schimbă ritmul din clasic în manele

și apoi în reggaeton.

Lumea dansează dezlănțuită

sub un disco ball uriaș ce scuipă flăcări.

Băuturile se dau în funcție de cărți de tarot.

Mie mi-a picat „Turnul” și „Moartea”.

Nu știu ce înseamnă,

dar nu sună prea bine.

Cocktailul arde – gust de chili și ciment.

Sentimentele mele sunt praf.

Pe podea: praf de zâne și fum de vise neîmplinite.

Șerpii se încolăcesc pe gâturile oamenilor,

jurând împlinirea tuturor dorințelor.

Frumusețea a fost blestem și trupul păcat.

Athena, zeiță venerată, te simți oare?

Credeam că women will support women,

ce nerozie!

Din difuzoare, voci de femei

șoptind în ecou:

„E vina ta,

E vina noastră,

Suntem trup,

Suntem rușine,

Suntem pedeapsă,

fără nume,

fără chip,

noi nu existăm.

noi nu existăm.”

Medusa, lângă mine,

își scoate cureaua Versace cu chipul ei

și-l sugrumă pe Perseus – Revenge.

Din părul ei cad stele moarte.

Apollo arde harpa.

Din pulberi se ridică Poseidon,

trupu-i putrezit, corali îi cresc din piele

marea i se usucă în gât

ochii i se scurg în tăcere,

sirenele îl huiduie pe ritmuri de bass.

Totul devine liturghie în flăcări.

Sub podea se deschide o altă lume,

o mănăstire a celor care au supraviețuit.

Întâmpinați de Dionis care

împarte vin cu lingurița.

Pereții sunt pictați cu sânge menstrual,

altarul e făcut din pantofi stiletto.

În loc de icoane, fețele fetelor dispărute.

Ele zâmbesc, dansează, trăiesc.

Ele șoptesc:

„Nu suntem monștri.

Suntem ecouri.

Suntem cele uitate.

Cele tăcute,

Cele care nu mai pot fi reduse la tăcere.

Noi suntem voi.”

Fumul devine mir,

Și glasul mântuire,

Sunt blestemată.

Poate…într-o altă viață.

Poate…dacă m-aș fi născut bărbat.

Poate…dacă n-aș fi avut ochii prea verzi.

Poate…dacă nu i-aș fi spus „nu”.

Poate…dacă nu eram EU.

Fiecare trup scris cu noroi și cu „vină”

e Medusa.

Noi am pictat rușinea în culori neon,

am băgat degetele în cea mai albastră culoare

și am dat-o pe pleoape,

fuste scurte, ruj de un verde electrizant,

tatuajele ne poartă urmele.

Noi suntem focul de sub podea,

noi suntem glitter-ul adunat pe buricele degetelor,

noi suntem blestemul transformat în rugă.

Și din rugă izbucnește țipătul,

blestemul devine scut.

“Avem chip.

Avem nume.

Avem chip.

Avem nume.

Suntem o forță în lume.”

Glitter pe pâine

Port inele cu pietre ciobite la degete,

am pietre la rinichi

și nisip în suflet.

Unghii roase de un negru carbonizat.

Frică. Rușine. Cumințenie.

Tăcerea arde un sânge închegat.

Mi-e frică să-mi aud vocea.

Și totuși, țip la masa de duminică.

Când toată lumea spune „Amin”,

mă revolt împotriva dogmelor.

Dar port două cruci,

să acopere curcubeul tatuat.

Îmi port copilul interior ca pe o geamandură,

nu-l înec, dar nici nu-l aduc la mal.

Sunt o femeie în corp de copil…

sau era invers?

Un bărbat în corp de femeie?

Nu știu ce sunt.

Poate mă îndrăgostesc de prietena mea.

Port haine oversized,

ca să nu mă mai atingă nimeni,

să nu mă dezbrace de cicatrici

și să nu mă salveze cu apă sfințită.

Tot ce am visat să ajung

e scrum de țigară

într-o scrumieră de metal,

în camera din liceu.

Dau vina pe soartă.

Pe părinți, pe planete,

sau pe Dumnezeu.

Dar știu că e vina mea.

Norocul s-a furișat în alte pântece.

Revoltată. Anxioasă. Stinsă.

Urlu cu gura închisă

și genunchii juliți.

În lume se duc bătălii,

teatre de război 

și cinema de propagandă.

There’s no glitter in fascism.

Nu vreau să strălucesc în lanțuri de ură.

Duc o viață dublă.

Etichete prinse în dulap.

Decizii sângerânde care mi-au scăpat

printre degete,

prea subțiri ca să le țină.

Mă înghit alegerile altora,

ca pe Iona în pântecele peștelui.

„Mamă mai naște-mă o dată.”

Să nu mă mai rog să fiu altfel…

Întrerupem lamentările.

Breaking news:

Războiul continuă.

Refuzul nostru continuă.

Rezistență, cabaret și glitter. 

–

Curatoriere & editare de Maria Martelli & corin

Redactare de corin