Eu rămân să pregătesc pământul pentru ce va veni curând

Îți ofer pământ moale.

Tot ce va înflori între noi are deja rădăcini.

Eu sunt aici

între prieteni.

Viața mea e simplă

între o clipă care trece și alta care se apropie

îl las pe celălalt să fie cum știe el,

dar mă țin minte.

Fie ca atunci când ne vom revedea

să mă găsească bucurându-mă de tot ce e aici deja.

O seră mică fără ușă, cu pereții aburiți de gânduri care se evaporă încontinuu

în care bate o inimă fără corp

aici nu intră aerul realității

ci se aude doar ecoul acelui moment

în care ceva părea că începe

dar n-a mai început;

și totuși se poate trăi aici,

deși nu există timp

doar spirale în jurul cuvântului dacă

aici e mereu primăvară

mugurii nu se desfac niciodată în flori și fructe

aerul e mereu umed;

dar nu poate stinge dorul

aș vrea să crape sticla

tu ai deveni animal

întins pe mușchiul ud;

iar eu aș fi un asmățui ce crește pe pieptul tău

ți-aș vorbi într-o limbă vegetală;

dar ai înțelege

Te-am visat când m-am culcat în flori, în lunca Ialomiței

pentru foarte puțin timp, la final de primăvară, acolo se revarsă raiul

se făcea că mă înrădăcinasem

pielea mea era o membrană atât de permeabilă

încât nu mai era deloc clar 

dacă era contemplație sau dizolvare

dacă era liniște sau vertij

dacă era viață sau epuizare

corpul tău era un trunchi viguros

nu trăiești în lume, ești lumea

aș vrea să fiu liană

iederă urcând încet pe el

nu te poți mișca, dar simți tot

an după an

până când nu îți mai dai seama care sunt eu, care ești tu

au devenit un organism

o formă de viață fără apărare, dar și fără atac

care nu urlă, dar insistă

care nu schimbă lumea, dar o continuă

Spațiul dintre noi

scriu din Papesă direct

nu am nicio îndoială

am intrat în fluxul ei și nu mă pot opri

am mai fost aici

energia asta, curenți calzi și apoi reci ca gheața mă iau prin surprindere

mușchii se încordează și dor

valul mă trage în larg, dar nu mă sperii

mandragora își întinde rădăcina ca o mână

ajută-mă să-mi pierd mințile

tu știi ce mi se întâmplă în preajma ta

apar forțe care ne pot îmboldi să facem lucruri periculoase

de dragul vieții

dar ție îți place să ai controlul, lasă-l dracului

câte secrete crezi că poți să ții?

când ești lângă mine

în noi se trezesc spirite primordiale care se caută dinaintea timpului

suflu greu, ca și cum prin nările mele respiră un dragon

când ești lângă mine

corpul meu își amintește transe mistice din alte vieți

oare mi se întâmplă pentru că m-am chinuit așa de mult să învăț limba plantelor?

florile nu întreabă dacă pot să se deschidă

dar o fac mereu la momentul potrivit

Am venit la tine cum a venit Thoreau la Walden

cu mâinile goale și cu inima plină de zgomot și durere

cu dorința de a trăi profund

să dau piept cu esența a ceea ce înseamnă să fiu vie

să trăiesc curajos și fără grabă

ai aprins focul și l-ai lăsat să ardă fără așteptări și promisiuni

ca grădina mea care uită și iartă când greșesc

nu rămân urmele cuielor, cicatricile se acoperă de viață nouă

iar și iar și iar și iar

nu are furie, nu are resentimente

doar iubire și regenerare la nesfârșit

dar ce om e capabil de așa ceva?

așa că te-am iubit din prima clipă pentru că nu m-ai salvat

ci m-ai lăsat să cad și mai adânc în pământ

în negru, în vid, în nigredo

acolo unde viața începe din nou,

nu prin lumină, ci prin putrezire

mi-e greu să mă uit în ochii tăi

pentru că știu că tu poți să mă vezi

pentru că încă mai fug și eu

nu sunt pregătită

când mă privești realitatea se sparge în mii de cioburi

pe care le ții în palmă

ca pe niște fructe mici, roșii

–

Curatoriere & editare de Maria Martelli & corin

Redactare de corin