Am descoperit că frica de boală sau anxietatea merg mână în mână cu doliul. Textul meu e o explorare a celor 4 zile de investigații medicale pe care le-am făcut cu gândul la viața și moartea bunicii mele, cu planuri temporale care alternează constant. Stările fluctuante de tristețe, ironie, greață, cât și critica socială și sinceritatea în fața neputinței m-au ținut tare și m-au vulnerabilizat în același timp. Textul ăsta m-a vindecat într-o măsură și m-a rănit de asemenea. Este un jurnal al unor amintiri pe care nu mi-aș dori să le pierd.

Geo, un tânăr de 25 de ani, încearcă să își trăiască viața în liniște: să își bea cafeaua nașpa de la aparat, să accepte ajutorul prietenei lui fără a se simți ca o povară și să găsească un echilibru între durerile de oase imobilizante și presiunea de a fi un membru funcțional al societății. Atunci când cineva se mută pe același palier cu el, străinx ce primește numele de PiPi (de la Pericol Public), Geo se vede nevoit să își iasă din rutină și să facă ceea ce urăște cel mai mult: să cunoască pe cineva nou și să nu facă din prietenia (?) lor un haos incontrolabil.

“am scris despre iubire și prietenie, despre legăturile invincibile și profunde dintre două persoane tinere, care învață împreună să navigheze viața și regulile nescrise ale societății.”

În acest text explorez conceptul de gen ca realitate complexă, aflată la intersecția dintre biologie, cultură și construcție socială. Critic definirea esențialistă și tautologică a categoriilor de gen, susținând că identitatea de gen trebuie înțeleasă ca un proces subiectiv, performativ și socialmente mediatizat, și nu ca un dat natural imuabil. Textul oferă o analiză filosofică și semiotică a conceptului de gen, contestând definițiile esențialiste și conservatoare ale termenilor „bărbat” și „femeie”. Plecând de la ideea că genul este atât o construcție socială, cât și o categorie influențată biologic, susțin că identitatea de gen este o expresie subiectivă și performativă, nu un fapt obiectiv fix. Se discută relația dintre limbaj, sens și realitate, cu referințe la Saussure, Butler, Foucault și Lacan, conturând o perspectivă critică asupra normelor de gen ca produse ale culturii, limbajului și istoriei. În acest demers, mă sprijin pe paradigmele semioticii, teoriilor critice și filosofiei limbajului, pentru a evidenția modul în care discursurile simbolice și structurile de putere influențează construcția identitară.